Mi-a apărut prima dată în feed-ul de Facebook cu mult timp înainte să îl cumpăr, nici nu-mi mai amintesc când l-am văzut prima dată. Însă a apărut atât de des cât să nu îl pot ignoră complet, deși, de fiecare dată, reacția mea era să scrolez mai departe fără să dau click, convins că e doar încă un gadget frumos ambalat, care promite mai mult decât oferă.
Era mereu aceeași imagine: mult alb, o tabletă subțire, o mână care scria încet, fără grabă, fără animații inutile, fără explozie de beneficii, iar tocmai lipsa asta de agresivitate m-a făcut să îl rețîn undeva, în fundal, că pe un gând care nu e suficient de important cât să-l notezi, dar nici suficient de banal cât să-l uiți. Mai ales că tot spunea că nu e tabletă, nu e tabletă…
De fiecare dată îmi spuneam că nu are sens, că aș putea să-mi iau o tabletă care face mult mai multe lucruri, că dacă aș avea nevoie să notez ceva, aș putea folosi oricând telefonul sau laptopul, iar ideea de a da (atâția!) bani pe un dispozitiv care, practic, „nu face nimic”, mi se părea greu de justificat chiar și pentru mine.
Mențiune: postul asta NU este despre funcționalități ale Remarkable, preț , orice altceva „tehnic”. E despre „de ce”-ul meu. De ce și mai ales cum am ajuns să am un Remarkable.
Prima dată când am folosit AI „pe bune” pentru „business”, mai exact în lucrurile pentru birou, am simțit un mic disconfort. Genul ăla de disconfort care te face să te uiți mai atent la ține.
După ce începi să pui 
După ce v-am povestit despre cum 
Nu fluiera în casă. Atragi sărăcia!?!
Am realizat destul de târziu că AI-ul nu mi-a schimbat doar modul în care lucrez. Mi-a schimbat felul în care trebuie să trec de primele „uși” invizibile dintr-un proces de recrutare. Pentru că azi, înainte să ajungi la un om, ajungi aproape sigur la un filtru. Sau la mai multe.
Inspirat de numeroasele postări sponsorizate de pe Instagram care îți promit succesul în 24 de zile, cu 10–15 minute de „AI” pe zi, m-am gândit să fac și eu o serie.
Dacă schimbi locul cu cineva, sigur vă certați.
Am văzut multe campanii „bine făcute”. Corecte din toate punctele de vedere. Brief respectat, insight valid, mesaj clar, execuție impecabilă. Și totuși, după ce se termină, nu rămâne nimic. Nicio emoție. Nicio urmă. Doar senzația că a fost… ok.
Entuziasmul e ușor de recunoscut. Apare la început. Când pornești ceva nou. Când ai idei, planuri, energie. Când „abia aștepți”.