Nu îmi amintesc când am început să am încredere în Wikipedia…
Îmi amintesc foarte bine că, la început, nu aveam.
Și cred că faptul că nu-mi amintesc este partea cea mai interesantă.
Știu că erau discuții despre faptul că „oricine poate scrie acolo”, despre profesorii care spuneau că nu este o sursă și despre recomandarea aproape universală să nu o treci niciodată la bibliografie.
Nu pot să pun degetul pe un moment anume. Nu a existat o zi în care să spun: „De astăzi este o sursă de încredere.” Pur și simplu, la un moment dat, am încetat să mă mai întreb dacă este o idee bună să deschid primul rezultat din Google.
Încrederea nu a apărut într-o zi. Nu a venit în urma unui anunț oficial și nici pentru că cineva a demonstrat că Wikipedia nu mai greșește.
Pur și simplu… s-a construit.
Mai întâi am folosit-o pentru lucruri mărunte. Cât de înalt este Everest? Ce înseamnă EBITDA? Cine a inventat Bluetooth? Care este capitala Nepalului?
Apoi pentru lucruri puțin mai serioase. O definiție înainte de un seminar, contextul unui eveniment istoric, biografia unui autor, o explicație rapidă înaintea unei întâlniri. Sau un oraș pe care urma să îl vizitez.
Mai este un detaliu pe care l-am realizat abia acum.
Nici măcar nu am ales conștient Wikipedia.
Ani la rând, primul rezultat din Google era aproape întotdeauna Wikipedia. Am deschis-o de sute, apoi de mii de ori. Fără să îmi propun, fiecare experiență în care informația se confirma mai târziu a mai adăugat puțină încredere.
Până când s-a întâmplat ceva curios.
Astăzi nu mă mai întreb cine a scris articolul.
Mă uit dacă este bine structurat, dacă are referințe și, în funcție de cât de important este subiectul, decid dacă mă opresc acolo sau continui verificarea din surse primare.
Nu am ajuns să cred că Wikipedia este perfectă, dar am învățat unde îmi este utilă și unde trebuie să fiu atent.
Fără să îmi dau seama, mi-am recalibrat nivelul de încredere.
Zilele trecute mi-am dat seama că trăim aproape aceeași poveste cu AI. Doar că, de data aceasta, comprimăm în câțiva ani un proces care, în cazul Wikipedia, a durat aproape două decenii.
Dacă ar fi să rezum evoluția într-o cronologie foarte simplă, probabil ar arăta așa:
- 2005: „Nu pune Wikipedia la bibliografie.”
- 2010: „Poți să începi de pe Wikipedia, dar verifică sursele.”
- 2018: „Stai puțin, verific repede pe Wikipedia.”
- 2023: „Nu folosi ChatGPT. Inventează.”
- 2024: „Folosește-l, dar verifică.”
- 2026: „Întreabă ChatGPT.”
Nu cred că este o coincidență. Este modul în care oamenii învață să aibă încredere într-o tehnologie nouă.
La început există neîncrederea. Care este sănătoasă și chiar necesară. Urmează apoi perioada experimentelor, în care încerci instrumentul, îl testezi și îi descoperi limitele. Și abia după aceea apare încrederea. Nu pentru că tehnologia a devenit perfectă, ci pentru că noi am învățat unde ne putem baza pe ea și unde trebuie să rămânem sceptici.
Sau, cel puțin, așa ar trebui să se întâmple.
Diferența este că AI introduce o provocare nouă.
Wikipedia îți oferea informații, AI-ul îți oferă răspunsuri.
Iar un răspuns fluent, adaptat exact întrebării tale și formulat cu încredere este mult mai convingător decât o pagină pe care trebuie să o citești și să o interpretezi singur. Tocmai de aceea, tentația de a accepta primul răspuns este mai mare decât a fost vreodată în cazul unei enciclopedii online.
Săptămâna trecută am scris despre cognitive surrender, momentul în care încetăm să mai verificăm pentru că răspunsul pare suficient de convingător. Dar, privind înapoi la povestea Wikipedia, mi-am dat seama că există o întrebare care vine chiar înainte.
Cum ajungem, de fapt, să oferim încredere unui instrument nou?
Nu se întâmplă într-o zi și nici pentru că o companie spune că produsul ei este sigur.
Se întâmplă prin sute de interacțiuni mici. Atât de mici încât, într-o zi, nici nu-ți mai amintești când ai început să ai încredere. Prin răspunsuri care se confirmă. Prin greșeli pe care învățăm să le recunoaștem. Prin experiențe care ne schimbă, aproape fără să observăm, standardele după care judecăm credibilitatea.
Poate că nu e o poveste despre Wikipedia si/sau despre ChatGPT.
Este o poveste despre noi.
Despre felul în care fiecare generație își redefinește relația cu informația și își mută, puțin câte puțin, pragul de încredere.
Dacă peste zece sau douăzeci de ani AI ni se va părea la fel de firesc precum ni se pare astăzi Wikipedia, nu va fi pentru că a devenit infailibil. Va fi pentru că noi vom fi învățat să îl folosim fără să îi cerem perfecțiune, dar și fără să renunțăm la spiritul critic.
Iar dacă istoria chiar se repetă, mă întreb ce tehnologie va apărea după AI și ne va face să spunem, încă o dată:
„Nu poți avea încredere în asta.”
Poate că, peste încă douăzeci de ani, cineva va zâmbi când va auzi această replică. Exact cum zâmbim noi astăzi când ne amintim că, nu cu foarte mult timp în urmă, ni se spunea că Wikipedia nu este o sursă.
Citește și
