Acum vreo două săptămâni am primit certificarea de formator. Mă bucur pentru asta, am mai povestit. Dar cel mai valoros lucru din tot parcursul n-are nicio legătură cu hârtia aia.
M-am bucurat, evident. După câteva săptămâni de cursuri, teme, exerciții și discuții, este plăcut să vezi și diploma. Numai că, privind în urmă, îmi dau seama că lucrul cel mai valoros cu care am rămas nu este certificarea în sine, ci o întrebare la care nu mă așteptam atunci când am început acest parcurs. O întrebare care, fără să-mi dau seama atunci, avea să mă facă să privesc diferit învățarea în era AI.
Am intrat în curs crezând că voi învăța cum să predau, dar am ieșit întrebându-mă cum învață oamenii.
La prima vedere pare același lucru, dar nu este.
În ultimii ani am participat la multe cursuri, webinarii, chiar și conferințe. Unele au fost excelente. Am plecat de acolo cu pagini întregi de notițe, cu idei noi și cu sentimentul acela plăcut că am descoperit ceva important. De fiecare dată îmi spuneam că voi aplica o parte din lucrurile învățate și că, de data asta, schimbarea va fi vizibilă.
Numai că entuziasmul are un adversar redutabil: viața de zi cu zi.
După câteva zile apar alte priorități, inbox-ul se umple din nou, iar notițele ajung într-o agendă, într-un document sau într-o aplicație, notițe pe care promitem că le vom reciti când vom avea mai mult timp. Uneori acel moment vine, dar de cele mai multe ori, nu.
În timpul cursului am observat un lucru aparent banal. Când făceam exerciții, oamenii își aminteau mult mai ușor exemplele și poveștile decât definițiile discutate cu doar câteva minute înainte. Și atunci mi-am dat seama că nu reținem neapărat ceea ce ni se spune, ci ceea ce reușim să conectăm cu propria experiență. Iar de acolo până la schimbarea unui comportament mai este încă un pas: aplicarea.
Cred că aici apare diferența dintre a fi expus la informație și a învăța ceva cu adevărat. Două persoane pot participa la același training, pot asculta aceleași explicații și pot pleca acasă cu impresia că au primit aceeași valoare. După o lună însă, una dintre ele poate să nu fi schimbat nimic în modul în care lucrează, în timp ce cealaltă aplică o singură idee și obține rezultate vizibile. În acel moment începi să te întrebi dacă învățarea s-a produs în sala de curs sau abia în momentul aplicării.
În timp ce mă gândeam la asta, mi-am dat seama că exact aceeași întrebare apare și atunci când vorbim despre AI.
Pentru că una dintre marile promisiuni ale acestei tehnologii este accesul aproape instantaneu la informație. Astăzi poți cere unui model să îți explice un concept, să îți rezume o carte, să îți construiască un plan de învățare sau chiar să genereze structura unui curs întreg în câteva minute. Niciodată n-a fost mai ușor să ai acces la informație.
Și totuși, nu sunt convins că accesul la informație a fost vreodată problema principală.
Asta e partea secundară. Partea principală e ce se întâmplă după aceea.
Poți genera un curs în zece minute cu AI, am mai zis, dar nu poți genera experiența acumulată după ce ai aplicat ideile lui timp de trei luni. Un plan bun ți-l poate da oricine, inclusiv un AI. Partea care rămâne pe tine e cea în care planul se transformă în obicei. Iar răspunsurile pot fi mai bune ca niciodată, dar tot tu trebuie să faci pasul prin care ele devin decizii.
Cred că aici am înțeles și de ce se schimbă atât de mult rolul unui formator în era AI. Într-o lume în care informația devine din ce în ce mai ușor de găsit, valoarea nu mai stă doar în a transmite cunoștințe, ci în a crea contexte în care oamenii le înțeleg, le testează și ajung să le folosească. Informația rămâne importantă, dar ea este doar începutul. Învățarea apare abia atunci când informația schimbă ceva în felul în care gândești sau lucrezi.
Așa că am rămas cu o întrebare simplă, pe care mi-o pun și mie, așa cum v-o pun și vouă: dacă după două săptămâni nu folosești nimic din ce ai învățat, a existat cu adevărat învățare?
Sau a existat doar contact cu informația?
Citește și
