Ganduri care ne macina - Blogul lui Ionuț

Cum am reluat scrisul online după ani de pauză: despre blogging în 2026

birou si o cafea, simbol al reluarii scrisului Am început să scriu online prin 2004, într-o perioadă în care bloggingul în România abia prindea formă. Începeau primele bloguri pe wordpress, pe blogging.com, pe weblog.ro.Era perioada de visare, de pionierat, în care fiecare scria ce voia.

Apropo de weblog, intre timp, după 10 ani de la lansare „a murit” ( mi-aduc aminte că am fost printre primele bloguri de pe platforma, am avut norocul/oportunitatea să fiu printre testeri).

Scriam sub pseudonim, fără intenția de a construi ceva durabil, fără o țintă clară. Era mai degrabă un spațiu de joacă și de explorare: gânduri puse în public, dar fără pretenția de a fi văzute decât de prieteni. Era o descătușare, era altceva decât scrisul prin caiete sau pe calculator doar pentru mine. Continuă lectura „Cum am reluat scrisul online după ani de pauză: despre blogging în 2026”

De ce lipsa de liniște e mai dăunătoare decât lipsa de timp: gestionarea zgomotului mental

Liniște de dimineață, lumină caldă la fereastră, cafea și jurnal pe birou, moment de claritate și reflecție într-o zi aglomerată Spunem des că nu avem timp. Că zilele sunt prea scurte, agendele prea pline, viața prea grăbită. E o explicație comodă și, de multe ori, acceptată fără prea multe întrebări. Dar, dacă stau să fiu sincer cu mine, nu timpul a fost problema reală. Liniștea a fost.

Am avut zile libere în care n-am făcut nimic important. Și zile extrem de aglomerate în care am reușit să duc la capăt lucruri esențiale. Diferența n-a fost numărul de ore, ci starea din capul meu. Cât de fragmentat eram. Câte gânduri se băteau între ele. Cât zgomot era, chiar și atunci când era aparent „liniște”. Continuă lectura „De ce lipsa de liniște e mai dăunătoare decât lipsa de timp: gestionarea zgomotului mental”

De ce motivația nu e de ajuns: cum construiești obiceiuri care funcționează și fără chef

Nu e despre motivatie... Dacă ai citit ce am scris zilele trecute, De luni… , probabil știi deja unde vreau să ajung.

Nu la planuri. Nu la promisiuni. Și sigur nu la motivație.

Pentru că adevărul e simplu și puțin inconfortabil: nu ne blocăm din lipsă de motivație. Ne blocăm pentru că așteptăm prea mult de la ea.

Motivația e un sentiment. Vine, pleacă, se schimbă. Uneori apare dimineața și dispare până la prânz. Alteori nu vine deloc, oricât de frumos ne-am vorbi. Și totuși, continuăm să ne spunem că „dacă aș fi mai motivat, aș face”. Continuă lectura „De ce motivația nu e de ajuns: cum construiești obiceiuri care funcționează și fără chef”

Sindromul „de luni încep”: de ce amânăm constant și cum ieșim din capcana promisiunilor

De luni o să mănânc mai sănătos.
De luni o să mă trezesc mai devreme.
De luni o să fiu mai organizat, mai calm, mai consecvent.
De luni nu o să mai fumez, nu o să mai beau.

Luni a devenit un fel de mini-An Nou personal. O zi simbolică în care credem că trecutul se șterge și apare, brusc, o versiune mai bună a noastră. Doar că, de cele mai multe ori, luni vine… și trece. Iar promisiunile rămân exact acolo unde le-am lăsat: într-o listă mentală care nu apucă niciodată să devină realitate. Continuă lectura „Sindromul „de luni încep”: de ce amânăm constant și cum ieșim din capcana promisiunilor”

10 ani de la Colectiv: mărturia unui medic și ce nu s-a schimbat în sistemul medical

Personal cred ca as innebuni.

– Am văzut filmul intervenției. Dar mai știu că, uitându-mă în foile de observație, inclusiv ale celor care au murit la fața locului, ei nu prea aveau semne de puncție venoasă, ca și cum s-ar fi încercat să li se pună o perfuzie, nu aveau electrozi de la EKG, ca să vadă dacă într-adevăr aia era linie izoelectrică (dacă le mai bate inima – n.r.). Însă știu că la INML au fost foarte bine cercetați de alcool, în sânge și în urină, li s-au întors și pozat chiloții pe dos. Li s-au desfăcut corneele, ca să vadă ce? Și li s-a făcut cu grupa sangvină, chestie foarte importantă, în perspectiva a ce…? – Și le-au secționat inima. – Da, da, da. Și au pus și la dispoziția părților (părinților – n.r.) poze. Eu n-am avut, bineînțeles, curajul să mă uit la pozele Ioanei, dar am văzut alte poze. Sunt făcute în niște condiții tehnice execrabile, nu se vede absolut nimic, nu servesc la absolut nimic. Sunt niște pete alb-negru. Nu știu, asta o fi procedura, dar este, cum să zic, aproape profanatoare de cadavre. Iar concluziile…

Detalii aici… 10 ani de la Colectiv.

O zi de rahat: o poveste scurtă despre paternitate, epuizare și surprizele dimineții

Avusese o dimineață oribilă. Îl trezise nevastă-sa pe la 6:
– Te rog, mai du-te să stai și tu cu ea…n-a dormit toată noaptea, zice că o doare burtica. Și nu mai pot, vreau să dorm și eu măcar 2 ore!
Când îl văzuse Adriana, fetița lui de 2 ani, i se luminase toată fața: “Tatiiiii!”
“Perfect!” își spusese el, “exact ce îmi doream!”. Sosirea tatălui ei o făcuse pe Adriana să uite de durerea de burtă. Dar și de somn. Așa că “l-a târât” pe Gabi vreo 2 ore prin tot felul de jocuri, cu prințese și dragoni, cu picturi de fețe umane, cu tatuaje cu carioca. Continuă lectura „O zi de rahat: o poveste scurtă despre paternitate, epuizare și surprizele dimineții”

Alergic la pisici și totuși am una: experiența mea cu rasa Russian Blue

Am o mică mare dilemă: sunt alergic la pisici. Și totuși, de ani buni, viața mea a fost împărțită cu… pisici. Prima a fost Bella, o Russian Blue superbă, iar acum o avem pe Joy, din aceeași rasă. Mult timp m-am întrebat cum reușesc, pentru că teoretic ar fi trebuit să fie imposibil. Partea bună e că Russian Blue, alături de Balinese, Siberian sau Devon Rex, sunt considerate rase mai prietenoase cu alergicii (un ghid bun aici). Asta înseamnă că riscul de reacții alergice e mai mic – nu inexistent, dar suportabil. Continuă lectura „Alergic la pisici și totuși am una: experiența mea cu rasa Russian Blue”

Corectitudine politică în exces: când grija față de cuvinte ne blochează autenticitatea

În ultimii ani, am observat tot mai des o teamă generalizată de a ne exprima opiniile. E ca și cum un zid invizibil, construit din presiunea socială a corectitudinii politice, ne împiedică să spunem ce gândim cu adevărat. Nu pentru că nu avem opinii sau pentru că nu ne pasă, ci pentru că ne e teamă să nu spunem ceva „greșit”.

Corectitudinea politică are, fără îndoială, rolul ei. Ne ajută să fim mai atenți la impactul cuvintelor noastre, să evităm să rănim pe cineva fără să vrem și să construim relații bazate pe respect. Dar, când această preocupare devine excesivă, ajungem să ne autocenzurăm până în punctul în care pierdem ceva esențial: autenticitatea. Continuă lectura „Corectitudine politică în exces: când grija față de cuvinte ne blochează autenticitatea”

Detaliile care fac diferența în carieră: de ce micile gesturi contează mai mult decât marile proiecte

Despre „lucrurile mici” care fac diferența

Astăzi am avut o discuție cu un prieten despre „lucrurile mici” și mi-am dat seama de un lucru important: aceste detalii aparent insignifiante sunt, de fapt, fundamentul pe care se construiește succesul.

Se vorbește mult despre strategii „mărețe”, inovații care schimbă totul și cifre impresionante. Este ușor să fim atrași de impactul vizibil al marilor realizări. Dar, când privesc în urmă la cele mai importante momente din cariera mea, am realizat un adevăr simplu: succesul adevărat nu este definit doar de proiectele mari, ci de modul în care tratăm fiecare detaliu și fiecare interacțiune. Continuă lectura „Detaliile care fac diferența în carieră: de ce micile gesturi contează mai mult decât marile proiecte”

Curajul de a face ce e corect: un videoclip care te pune pe gânduri și lecțiile din el

Zilele trecute am dat peste un video care, deși poate fi mai vechi de un an, mi-a dat serios de gândit. Este despre curajul de a face ce e corect, chiar și atunci când e greu. Știi momentele acelea în care simți că trebuie să iei atitudine, dar ezitarea își face loc? Ei bine, povestea asta e un exemplu perfect că dreptatea nu e doar un cuvânt mare și frumos – e o alegere zilnică.

Dacă nu ai văzut videoclipul, îți recomand să-ți iei câteva minute pentru el: Link video. Pe mine m-a făcut să mă întreb câteva lucruri și să reflectez la cum pot să fiu mai curajos în viața mea de zi cu zi. Continuă lectura „Curajul de a face ce e corect: un videoclip care te pune pe gânduri și lecțiile din el”