După ce am scris despre somnul „în rafale”, am realizat că, de fapt, ceva s-a schimbat. Nu brusc. Dar suficient cât să conteze. Tot mai des mă trezesc pe la 5 sau dimineața… Si nu sunt buimac sau nervos. Nu simt senzația că „mi s-a furat” ceva. Doar sunt treaz.
La început, reflexul era același:
Hai, mai încearcă puțin. Poate mai prinzi o oră.
Doar că ora aia nu venea niciodată. Veneau, în schimb, gândurile. Toate.
Cum găsesc un job nou.
Ce mai e de rezolvat prin casă.
Ce mai gătesc.
Ce n-am apucat să citesc.
Idei. Liste.
Și atunci am schimbat regula jocului: dacă tot sunt treaz, de ce să mă lupt cu asta?
În loc să pierd timpul încercând să adorm la loc, am început să-l câștig.
Uneori deschid reMarkable-ul și notez. Fără structură, fără presiune. Gânduri, idei, liste mici. Alteori citesc câteva pagini. Sau planific ziua, simplu, pe bucăți realiste. Nu „azi schimb tot”, ci „azi rezolv asta”.
Paradoxal, liniștea vine după ce accepți că ești treaz.
Am observat și altceva: dacă dimineața o câștig, seara nu mai simt nevoia să o „fur”.
Mă culc mai devreme, fără frustrare.
Și da, uneori „trag” un power nap de 30–45 de minute. Fără vină. Fără explicații. Doar cât să-mi resetez mintea.
Nu cred că e despre productivitate. E despre a nu te lupta inutil cu propriul ritm.
Somnul meu tot nu e perfect, dar e mai prietenos.
Și, culmea, asta m-a făcut mai prezent, nu mai obosit.
