Dacă m-ai fi întrebat acum un an ce se va schimba cel mai mult odată ce AI va intra în rutina mea de lucru, probabil că aș fi răspuns fără să stau prea mult pe gânduri: viteza.
Și, evident, multe lucruri merg mai repede. Găsesc mai repede informația de care am nevoie și pot verifica destul de repede dacă un unghi pentru un articol sau o idee de newsletter ține sau nu.
Dar, uitându-mă în urmă, îmi dau seama că surpriza cea mai mare a fost alta: am început să renunț mai ușor.
Nu la lucrurile importante. La ideile de care mă entuziasmez prea repede.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori în ultimele luni. Am avut articole despre care eram convins că vor ajunge pe blog și pe care nu le-am mai publicat. Am avut subiecte pentru newsletter care păreau excelente când mi-au venit în minte și care și-au pierdut din interes după câteva întrebări puse la rece.
În urmă cu câțiva ani, probabil că aș fi mers mai departe cu ele. Astăzi, multe dintre aceste teste se întâmplă în câteva minute.
Uneori îi cer AI-ului să-mi găsească punctele slabe dintr-un raționament. Alteori încerc o variantă diferită și observ că, de fapt, nu mă convinge nici pe mine.
Și, destul de des, fac ceva și mai simplu. Închid laptopul și îmi spun că, dacă ideea este bună, va fi acolo și mâine.
De cele mai multe ori, nu mai este.
Nu știu cât din schimbarea asta vine din AI și cât vine pur și simplu din experiență. Probabil că cele două se amestecă. Dar am impresia că AI-ul a făcut mai ușor ceva ce înainte îmi era mai greu: să mă desprind de propriile idei înainte să investesc prea mult timp în ele.
Din cauza asta, am început să apreciez mai mult ideile care revin. Cele care încă mi se par interesante după câteva zile și la care mă întorc fără să mă forțez.
Mai ales cele care rezistă chiar și după ce încerc să le găsesc defectele.
Cred că asta a fost cea mai mare surpriză după un an de AI!
Am învățat să mă despart mai ușor de ideile care nu mai au nimic de spus.
Citește și
