Am crescut cu ele. Le-am auzit în familie sau la școală.
„Nu vărsa sarea.”
„Ti-a tăiat pisica neagră calea!”
„Nu schimba locul, că vă certați.”Cu toate astea, nu am reușit niciodată să cred cu adevărat în ele.
Poate de asta, încă de la primele mele încercări de blogging, pe vremea când abia începea totul, când scriam pe subdomenii de pe go.ro, weblog.ro sau blogger.com , într-un internet românesc mult mai mic și mai sincer, m-am trezit cu dorința să scriu exact despre lucrurile astea. Despre idei pe care le luăm „de bune”, fără să le mai punem sub semnul întrebării. Despre reguli nescrise care par să ne conducă viața, deși nimeni nu știe exact de ce.
Blogurile mele de atunci nu erau mari. N-aveau reach, SEO sau strategii. Aveau doar o curiozitate simplă:
„Dar dacă nu e chiar așa?”
De-a lungul timpului, mi-am dat seama că miturile nu sunt doar superstiții amuzante. Sunt o formă de confort. Un mod prin care oamenii încearcă să explice haosul, coincidențele, lucrurile pe care nu le pot controla. Dacă s-a întâmplat ceva rău, sigur „a fost un semn”. Dacă a mers bine, „am avut noroc”.
Eu am preferat mereu varianta mai inconfortabilă: că uneori lucrurile se întâmplă pur și simplu. Fără pisici, fără sare, fără univers supărat.
Așa s-a născut ideea acestei serii.
În următoarele postări, o să iau la rând unele dintre cele mai cunoscute mituri populare și o să încerc să le „distrug” calm, cu explicații simple, logică, un pic de psihologie și… povești personale. Pentru că fiecare mit vine la pachet cu o întâmplare. De obicei una ușor absurdă. Sau amuzantă. Sau care, privită la rece, n-avea cum să fie cauzată de ce credeam noi.
Nu vreau să conving pe nimeni.
Nu vreau să stric tradiții.
Vreau doar să ne uităm, din când în când, la lucrurile pe care le credem automat și să ne întrebăm:
Chiar e un mit… sau doar o poveste bună care a prins prea bine?
Seria începe curând. Cu sare. Evident. 🙂
