AI NU îți este prieten!

AI NU îți este prieten! AI NU îți este prieten!

Știu că așa pare. Răspunde instant, nu te judecă (poate doar dacă îi dai instrucțiuni clare să o facă mereu sau măcar să te critice din când în când), nu te întrerupe și chiar are răbdare să te asculte până la capăt. Exact lucrurile pe care le asociem, de obicei, cu un prieten bun.

Doar că aici apare o diferență importantă, pe care o ignorăm ușor: senzația de siguranță e, de multe ori, mult mai mare decât siguranța reală.

Nu vorbesc doar despre date confidențiale, informații de business, deja “s-a bătut mult fierul”, toată lumea a auzit despre riscurile astea. Mă refer mai mult la lucrurile pe care le “spui” când nu te vede nimeni, întrebările pe care nu le pui altora ci AI-ului, frământările personale, modul în care gândești sau îți construiești deciziile.

Toate acestea nu ajung la un om, ci într-un sistem, iar sistemul nu vine cu aceleași limite și “protecții” pe care le presupune o relație umană.

Există deja suficiente exemple care ar trebui să ne pună pe gânduri: conversații AI folosite în contexte legale, oameni care au împărtășit detalii personale sau medicale fără să știe exact unde ajung, oameni care cer sfaturi despre decizii importante (relații, bani, sănătate, etc) și ajung să formuleze în scris lucruri pe care nu le-ar spune nici unui prieten apropiat, sau care folosesc AI-ul ca spațiu de descărcare emoțională, povestind detalii intime fără să-și pună problema că acele lucruri nu mai sunt doar „în capul lor”.

Asta nu înseamnă că AI-ul e “periculos” în sine, ci că noi tindem să uităm ce este, de fapt.

Poate fi un colaborator foarte bun, un partener de lucru eficient, chiar și un fel de “sparring partner” pentru idei. Dar NU e un prieten, trebuie să nu uităm asta, pentru că asta contează mai mult decât pare.

Pentru că, la fel ca în viața reală: cu cât ai impresia că poți spune orice, cu atât ar trebui să fii mai atent la ce spui.  Nu pentru că sigur se întâmplă ceva, ci pentru că nu depinde doar de tine dacă se întâmplă.