Nu intră în categoria posturilor mele neapărat, dar ținând cont de experiența avută și că deja foarte multă lume folosește trotinete electrice (multe închiriate), simt nevoia să vă povestesc ceva: azi, după mai mult de 3 mii de km de mers cu trotineta electrică, fără incidente deloc, am căzut. Rău. Spectaculos e puțin spus. Am zburat, m-am rostogolit, tot tacâmul.
Sunt ok, nu am nimic rupt sau spart. Mă bucur că în copilărie am învățat tehnicile căderii… Chiar îmi pare rău că nu am avut casca de protecție (am făcut o pauză de 3 zile, mare greșeală, purtați tot timpul, 25km/h nu sunt “de ici de colo”), deși nu am pățit nimic la cap, dar s-ar fi putut întâmpla.
Am avut baftă, să zic așa, că am experiența de șofer, nu doar de mers cu trotineta, pentru că am anticipat căderea cu o fracțiune de secundă înainte, timp în care am realizat ca am două variante: sa cad haotic cum s-ar fi întâmplat dacă nu făceam nimic, sau sa forțez căderea (oricum cădeam, prima varianta era însă foarte urâtă). Am ales varianta 2, am anticipat căderea, am avut mintea și corpul pregătite, nu a fost chiar asa de rău. Ca și în business, e vorba de alegeri. Asumate!
De ce scriu însă postul ăsta? Nu de show-off, etc, ci din 2 motive, total diferite.
Primul, să mulțumesc celor care s-au oprit sa vadă ca sunt ok, mai ales unui domn care a insistat sa vadă ca pot merge mai departe după ce am zburat la propriu. Eram atât de șocat de căzătură încât știu doar că i-am mulțumit, mai ales ca mi-a spus ca și el a pățit la fel, ca se întâmplă, m-a încurajat. O sa mai merg în continuare, poate alții nu ar mai face-o dacă nu ar fi încurajați. Ca să fac o paralelă cu business-ul, alegeți-vă oamenii cu care vă înconjurați, dacă puteți! Un mare mulțumesc, as fi vorbit mai mult cu tine, dacă nu eram atât de agitat.
Al doilea motiv e ca vad foarte mulți copii, tineri sub 25 de ani, părinți cu copii, etc. care merg haotic. Pe strada, pe trotuare, câte doi (adolescenții și părinții cu copii mici). Fără protecție de niciun fel, euforici, care pot cădea oricând. Dacă eu as fi căzut pe strada și nu pe banda speciala, nu cred ca scăpam ok. Dar vad aproape zilnic situații la limita. Oameni care nu simt pericolul. Copii. Oameni care nu au carnet de șofer și nu înțeleg riscurile. Oameni care forțează “roșul” sau merg aiurea pe strada. Adulți băuți care merg cu trotineta (de unde știu ca sunt băuți? Se vede!! Se vede după cum merg!) Aveți grija.
Trotineta e la fel de riscanta ca mașina. De fapt mai rău, dacă nu știi cum sa mergi cu ea. Aveți grija mereu, fiți atenți. O fracțiune de secunda de neatenție va face sa ajungeți în spital sau sa nu mai ajungeți.
Gândiți-vă la cei dragi, dacă pe voi nu va interesează. Cineva va plânge la căpătuiul vostru, chiar dacă pe voi nu va interesează. Orice ar spune unii, avem o singură viață. Aveți grija. Drive safe. Live well!