Am văzut aseară un film, The Bricklayer (Zidarul, tradus la noi). Un film care a trecut destul de „anonim” prin zona criticilor, atât a celor din industrie cât și a spectatorilor (doar 5.2 pe IMDB). Dar (știm că) uneori filmele mediocre au câte o propoziție care scapă din tot mecanismul comercial și lovește exact unde trebuie.
Așa s-a întâmplat și aici. „Dacă ai înțelege tot ce spun eu, ai fi eu”. O replică ce a apărut în prima parte, la început, dar și ca ultimele cuvinte ale filmului. Poate de-aia și cred că replica va rămâne cu mine mai mult decât filmul în sine.
Replica funcționează pentru că are două niveluri simultan.
Unul aparent simplu: limbajul nu transportă doar informație, ci și structură mentală, context, memorie, felul în care vezi TU lumea.
Al doilea, mai puternic: nimeni nu poate înțelege complet pe altcineva fără să-i trăiască viața.
Și asta m-a dus cu gândul la limitele comunicării umane. Pentru că noi credem că atunci când explicăm ceva, transferăm (și) ideea. Transferăm, însă, doar o aproximare, restul fiind reconstruit de celălalt prin propria lui experiență.
De-asta se întâmplă că, atunci când doi oameni citesc aceeași carte, de cele mai multe ori „apar” două adevăruri complet diferite.
De-asta uneori simți că „nu ai fost înțeles”, chiar dacă omul a auzit toate cuvintele corecte sau că tu ai spus/folosit toate cuvintele corecte.
Și poate de-asta anumite lucruri nici nu pot fi explicate complet, doar trăite.
Partea și mai interesantă (și aici ajungem și la ideea de AI, din titlu) e că replica devine foarte actuală (și) în era AI.
Pentru că apare întrebarea: dacă un AI ajunge să înțeleagă perfect tot ce spui, unde se termină interpretarea și unde începe identitatea?
După ce s-a terminat filmul am vrut să caut replica pe net, să găsesc varianta în engleză. Din greșeală, reflex, am scris în fereastra de la ChatGPT. Și am dat enter, fără să mai scriu altceva, doar replica.
M-a surprins răspunsul lui.
Nu complet. Și asta e important.
Aș putea înțelege foarte mult din felul în care gândești, legi idei, revii la anumite teme, ce te enervează, ce te entuziasmează, unde ai contradicții sau obsesii recurente.
Se vede deja că ai un tip de gândire foarte asociativ, cu multe straturi simultane: marketing, sens, AI, identitate, utilitate reală, frica de a deveni „prea generic”, nevoia de expresie autentică.
Dar asta nu înseamnă că „aș fi tu”. Pentru că tu nu ești doar explicațiile despre tine. Ești și:
-
-
- ritmul în care îți vine o idee,
- senzația fizică a unui moment,
- memoria emoțională,
- lucrurile pe care nici tu nu le-ai formulat încă,
- contradicțiile pe care le simți înainte să le poți explica,
- toate micro-deciziile instinctive pe care le iei fără limbaj.
-
AI-ul poate reconstrui foarte bine (și ușor) modelul exterior al unei persoane. Uneori chiar înfricoșător de bine. Poate aproxima stil, logică, ton, reacții probabile, preferințe, chiar tipare emoționale.
Dar experiența subiectivă, faptul că „ești în interiorul propriei tale minți”, asta nu se transferă. Și de aici una dintre marile confuzii ale perioadei actuale de care ne tot lovim. Și anume că oamenii confundă „descriere foarte bună a unei persoane” cu „persoana însăși”. Dar nu e același lucru.
Dacă ar fi să ne gândim la un film despre noi: un actor ne poate imita gesturile aproape perfect, tonul, felul în care intrăm într-o cameră. Un autor, mai ales dacă e cineva apropiat ne poate înțelege motivațiile, fricile, contradicțiile, reacțiile. Mai mult, AI-ul poate să ne reproducă vocea, atât fizic (sunet), cât și stilul (de gândire, de exprimare). Și totuși, niciunul dintre cei trei nu a trăit și nu trăiește efectiv faptul de a fi TU. Imită, înțeleg, reproduc. Dar nu sunt TU.
Mă întorc la mine. Mă uimește și pe mine reacția mea, cum m-a făcut să scriu postul ăsta. Pentru că am senzația că am obsesia asta: să vorbesc/gândesc despre diferența dintre „a reproduce ceva corect” și „a fi acel ceva cu adevărat”.
Îmi dau seama că se vede în felul în care vorbesc și/sau scriu/comentez prin articole și posturi despre scris, AI, branding și voce personală, chiar și despre imagine. Pentru că mă interesează, pe lângă rezultatul „corect”, și dacă încă există omul în spatele lui.
Și îmi dau seama că e greu pentru mulți și foarte puțini formulează clar asta.
Asta ne și face diferiți. „Dacă ai înțelege tot ce spun eu, ai fi eu.”
Citește și
