Avusese o dimineață oribilă. Îl trezise nevastă-sa pe la 6:
– Te rog, mai du-te să stai și tu cu ea…n-a dormit toată noaptea, zice că o doare burtica. Și nu mai pot, vreau să dorm și eu măcar 2 ore!
Când îl văzuse Adriana, fetița lui de 2 ani, i se luminase toată fața: “Tatiiiii!”
“Perfect!” își spusese el, “exact ce îmi doream!”. Sosirea tatălui ei o făcuse pe Adriana să uite de durerea de burtă. Dar și de somn. Așa că “l-a târât” pe Gabi vreo 2 ore prin tot felul de jocuri, cu prințese și dragoni, cu picturi de fețe umane, cu tatuaje cu carioca.
Pe la 8, se dusese să-și trezească nevasta pentru că trebuia să plece la birou, unde avea o grămadă de lucruri de rezolvat. Intrase în baie să facă un duș și în timp ce dădea drumul la apă își adusese aminte de anunțul celor de la Apa Nova că urmau să oprească apa între 8 și 12. Vineri de poveste scurta-FB cover“Bine că ăștia nu sunt niciodată punctuali”, se gândise el. Se înșelase. Probabil că pentru prima oară în istoria acelei companii, angajații se hotărâseră să înceapă munca chiar la ora stabilită. “Cum altfel?”, își zisese Gabi.
Se îmbrăcase în “costumul bun” pentru că avea multe întâlniri, doar că Adriana venise să îi povestească ceva și își vărsase laptele pe pantalonii lui.
– Hai, mă, fată, dă-o-n pizda mă-sii de treabă! Fii și tu atentă! Acu’ trebe să-mi pun celălalt costum pe care l-am purtat și ieri…
Adriana începuse să plângă încetișor și fugise la mama ei. “Bine că plângi” mai zisese Gabi înainte să iasă val-vârtej din casă. “O să-ți treacă.”
Ziua păruse să i se schimbe la birou. Secretara îl anunțase că Șeful îl invitase la un prânz în doi. Încercase să se concentreze pe altceva, dar nu prea reușise. Abia aștepta să primească vestea cea mare, iar apoi să le sune pe fetele lui, să le zică și lor.
Fusese un prânz dezamăgitor. Șeful îl târâse într-un restaurant scump doar ca să îl anunțe că nu îl poate promova. Nu acum, cel puțin. Era o perioadă tulbure, cu o economie blocată, iar firma lor, ca toată piața, încerca să înoate prin ape tulburi. Iar Gabi era prea bun la ce făcea ca să se poată lipsi de el acolo. Bla bla bla bla. Asta auzise el de la un punct încolo. Muncise atât de mult pentru această promovare și nu avusese niciun dubiu că urma să o primească. Iar acum…acum i se spunea că e prea bun ca să fie promovat. Se traducea acest “prea bun…prea specializat” în vreo mărire de salariu? Bineînțeles că nu. Erau vremuri de criză.
Dar compania și el, Șeful, în special erau extrem de încântați de prestația lui și cu siguranță ma devreme decât mai târziu bla bla bla bla.
De nervi, îl apucase și o durere de stomac, așa că de fapt nu mai apucase să mănânce nimic. Cine mai avea chef de mâncare după o asemenea veste? Doar că, întorcându-se destul de repede în birou (Șeful se scuzase, dar era așteptat la o altă întânire importantă….”cu amanta, nu?” aproape că zisese cu voce tare Gabi, dar se oprise la timp) unde nu găsise pe nimeni, toți fiind încă la masă, realizase că, de fapt, nu mâncase nimic toată ziua și că i se făcuse o foame de lup. Sunase un coleg să-l roage să-I ia și lui o ciorbă la pachet, dar ăla îl anunțase că tocmai plecau din restaurant. “E ok” zisese Gabi, și continuase în gând “Să te fut..m-oi mai ruga tu ceva vreodată”.
După-amiaza trecuse aproape pe neobservate. Până când același coleg cu ciorba venise să-l informeze că el pleacă la concurenți. Că îi făcuseră o ofertă de nerefuzat, că i se părea că aici se plafonează, că poate și Gabi ar fi putut face mai multe pentru echipa lui.
Își inchipuise în timp ce ăla își debita inepțiile cum sare peste birou și îl strânge de gât. Îi dă doi pumni și un șut în cur și toată lumea iese din birouri și râde cu el de țăranul ăla pe care nu-l plăcea nimeni de fapt. Pentru o secundă se simțise atât de bine. De eliberat. Chiar zâmbise un pic, căci un gând îi încolțise în minte, apropos de lucrurile care contează, de fapt. Dar îl alungase repede, pentru că avea o criză de rezolvat. Iar el era un profesionist. Îi mulțumi colegului pentru toate cele și îi ură mult suces la noua companie.
Colegul îl mai anunțase că Șeful îi dăduse de dimineață un proiect nou, cu o primă prezentare pentru a doua zi de dimineață și îi spusese că nu i se părea moral să se mai ocupe de el. Gabi știa ce însemna asta. Însemna că seara lui cu băieții la fotbal tocmai se dusese în pizda mă-sii. Va trebui să meargă acasă, să mănânce ceva în sfârșit și să se apuce de lucru.
La toate astea se gândea în timp ce conducea spre casă. Încerca să-și amintească o altă asemenea zi de rahat. Nici măcar un lucru nu îi ieșise ca lumea. Și nu-și dorise multe: un pic de somn, o zi liniștită la birou, ceva bun de mâncare la prânz și o seară relaxantă cu băieții la fotbal. Pierduse cu 0-4 meciul cu ziua respectivă și nu mai avea nicio șansă de revanșă. Tot ce putea face era să ajungă mai repede acasă, să-și termine o dată treaba și să se bage în pat.
Văzu semaforul pe verde și hotărî să accelereze ca să fie sigur că îl prinde. Chiar atunci apăru culoarea galbenă dar, în loc să încetinească, Gabi apăsă pedala și mai tare. N-avea chef să mai stea înc-un semafor. Într-o fracțiune se secundă se gândi că mai bine se calmează, că și așa a avut o zi nașpa și că…
Îl văzuse cum o ia la fug de lângă bunica lui, exact când se pune roșu pentru mașini și verde pentru pietoni. Nu mai era în accelerare, dar tot avea viteză. Călcă frâna cât putu de tare și roțile începură să scârțâie precum un urlet care prevestește ceva groaznic. Copilul se sperie și se opri, precum o căprioară, chiar pe mijlocul străzii. Mașina se îndrepta direct spre el, iar Gabi se blocase cu mâinile pe volan. 7 metri….5…3….Gabi închise ochii așteptând să audă și să simtă bufnitura.
Nu se întâmplă asta. Cumva, mașina se opri la câțiva milimetri de piciorul baiețelului. Încă blocat, acesta fu smucit de bunica lui care, speriată de moarte, nici nu se mai obosi cu Gabi. Îl conduse pe băiat pe trotuar și începu să țipe la el cum putea să moară, cum să nu mai facă niciodată așa ceva.
Gabi începu să respire. Pieptul îi zvâcnea, iar el se chinuia să înghită un pic de aer. Realiză ce era să facă. Realiză că era să dea cu piciorul la totul dintr-o prostie. Că era să omoare un copil doar pentru că i se păruse lui că avusese o zi nasoală.
Se făcuse verde, dar el nu se mișca. Nici măcar nu auzea claxoanele și înjurăturile celor care erau nevoiți s-l ocolească. Nu se putea gândi decât la ce cretin fusese toată ziua. Cum fii-sa îi oferise cel mai frumos început de zi, iar el nici nu băgase de seamă. Cum nici măcar nu îi plăcea, de fapt, costumul peste care Adriana vărsase lapte. Cum știuse întotdeauna că Șeful nu avea să-l promoveze vreodată pentru că se simțea amenințat de el. Și cum ar trebui mâine să se ducă la colegul lui care îl anunțase că pleacă să îi mulțumească pentru că i-a deschis și lui ochii.
Se pusese din nou verde, dar el râdea în hohote. Când îl vedeau cei care îl ocoleau, nici nu-l mai înjurau. Părea prea nebun. Iar el râdea. Era un râs nervos, dar eliberator. Relaxant. Care părea să-l trezească.
Se liniști într-un final. Luă telefonul în mână și îi dădu un mesaj soției “Ajung repede. Vă iubesc”. Se uită la semafor: încă roșu. Privirea i se ridică mai sus, spre cerul înstelat. Fără să știe de ce, făcu cu ochiul într-acolo. Așa simțise. Că cineva îl trăsese de mânecă, la timp, să-i spună că nu avusese o zi de rahat. Din contră.
Semaforul se făcu verde, iar el porni încet spre casă. Fericit pentru o a doua șansă.
Nici nu văzu duba care, trecând pe roșu, îl lovi frontal, pulverizându-l.
Să descoperi că în România poți întâlni o comunitate cosmopolită”ca afară”, că în 2 zile se poate închega un grup ca și cum s-ar cunoaște de ani de zile, din mai mulți români, unul care se gândea ca yoga e ceva ce nu e pentru bărbați, o pensionară rămasă singură , care a descoperit Yoga la mai mult de 50 de ani, cu o mare dorință de viață, regretând că nu a început mai devreme să se descopere și sa înțeleagă ce poate face, o doamnă care face hiking deși tocmai își revine după o mână ruptă, o rusoaică ce stă în România de mai mult de 5 ani și care suferă că de un an și jumătate nu-și poate vedea bunica din Rusia, de 80 de ani, care îmbătrânește singură, o englezoaica care predă yoga în România, o nemtoaica ce trăiește în Danemarca și care vizitează România singură pentru că a părăsit-o iubitul chiar cu o săptămână înainte de a pleca împreună în vacanță , două libaneze care sunt căsătorite și cu copii în Dubai, dar aleg să viziteze România, asta înseamnă să te simți internațional, să te bucuri de experiențe și de viață….