Dur… Cumva de tinut minte…

Personal cred ca as innebuni.

– Am văzut filmul intervenției. Dar mai știu că, uitându-mă în foile de observație, inclusiv ale celor care au murit la fața locului, ei nu prea aveau semne de puncție venoasă, ca și cum s-ar fi încercat să li se pună o perfuzie, nu aveau electrozi de la EKG, ca să vadă dacă într-adevăr aia era linie izoelectrică (dacă le mai bate inima – n.r.). Însă știu că la INML au fost foarte bine cercetați de alcool, în sânge și în urină, li s-au întors și pozat chiloții pe dos. Li s-au desfăcut corneele, ca să vadă ce? Și li s-a făcut cu grupa sangvină, chestie foarte importantă, în perspectiva a ce…? – Și le-au secționat inima.  – Da, da, da. Și au pus și la dispoziția părților (părinților – n.r.) poze. Eu n-am avut, bineînțeles, curajul să mă uit la pozele Ioanei, dar am văzut alte poze. Sunt făcute în niște condiții tehnice execrabile, nu se vede absolut nimic, nu servesc la absolut nimic. Sunt niște pete alb-negru. Nu știu, asta o fi procedura, dar este, cum să zic, aproape profanatoare de cadavre. Iar concluziile…

Detalii aici… 10 ani de la Colectiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.